Nicușor Constantinescu a fost suspendat din PSD

Nicușor Constantinescu a fost suspendat din PSD
Publicat: 12/06/2015, 13:54

Suspendarea lui Nicușor Constantinescu din PSD vine după ce, în ultimele zile, acesta a trimis adrese către organizațiile din județ, dar și presei, pe care le-a semnat în calitatea de președinte executiv al filialei PSD Constanța, deși este suspendat din funcția respectivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, el a dispus numirea unui președinte interimar la conducerea organizației PSD Mangalia și numirea unui apropiat în funcția de coordonator al Colegiului 3, pe care l-a desemnat să se ocupe de alegerile interne ale partidului în acest colegiu.

Toate acestea în condițiile în care, în 24 aprilie, Nicușor Constantinescu fusese suspendat din funcția de președinte executiv al PSD Constanța.

Președintele interimar al PSD Constanța, Nicolae Moga, a precizat, într-un comunicat de presă transmi vineri, că a luat act de seria de documente elaborate și transmise presei de Nicușor Constantinescu.

„Acțiunile întreprinse de domnul Constantinescu Nicușor Daniel sunt în afara statutului, fiind niște acțiuni făcute în nume personal și nu reprezintă sub nicio formă poziția Organizației Județene a PSD Constanța. Organizația Județeană a PSD Constanța se delimitează de toate aceste acțiuni întreprinse de domnul Constantinescu Nicușor Daniel și vă readuce în atenție faptul că Organizația Județeană PSD Constanța este condusă legal și statutar de subsemnatul, numit interimar de către conducerea centrală a PSD, urmare demisiei din funcția de președinte a domnului Mazăre Radu-Ștefan”, se precizează în comunicatul semnat de senatorul Nicolae Moga.

Atașat acestui comunicat, el a prezentat o adresă semnată, vineri, de președintele PSD, Victor Ponta, și de secretarul general al partidului, Andrei Dolineaschi, prin care organizația județeană a PSD Constanța este înștiințată că Nicușor Constantinescu „este suspendat din calitatea de membru de partid până la întrunirea Consiliului Județean Constanța”.

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în mai multe dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu s-a supus controlului Curții de Conturi, iar în altul este judecat pentru că a atribuit nelegal terenuri. De asemenea, el este judecat pentru că ar fi subfinanțat Centrul Militar Zonal, în acest dosar el fiind pus sub control judiciar și având interdicția de a exercita funcția de președinte al CJ Constanța. Totodată, el va fi judecat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a prejudiciat județul cu opt milioane de euro.

În 24 februarie 2015, Nicușor Constantinescu a fost suspendat din funcția de președinte al CJ Constanța, printr-un ordin emis de către prefectul județului, Ion Constantin.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...